Inspecția pentru Protecția Mediului Strășeni, a efectuat control în fondul forestier și a vegetației din afara fondului forestier.
În rezultatul autosesizării în trupul de pădure de la balanța primăriei satului Lozova regiunea “Dealul Săracului”, unde a fost depistat un caz de taiere ilegală a 62 arbori de slacîm alb cu V= 7,0 m.c. sau 9,8 m.st.
Acțiunile ilegale au fost comise de catre cet. M. I. si N. N. in privința cărora au fost pornite două cauze contravenționale in baza art. 122 alin. 1 din Codului Contravențional al Republicii Moldova.
Urmare a materialelor examinate persoanele făptașe au fost recunoscute vinovate de contravenția imputată și sancționați cu amendă a câte 1500 lei, a fost înaintat recuperarea prejudiciul cauzat in suma totală de 1863 lei, care a fost achitat binevol.
Potrivit actului de inspectare masa lemnoasa ( 6,0 m.st) rămasă la locul contravenției a fost ridicată de către Administrația Publică Locală Lozova, iar pentru celelalte 4,0 m.st primăria urmează să încaseze contravaloarea masei lemnoase.
“În rezultatul raziei efectuate pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilicite a fost depistat un caz de taiere ilegală a 72 arbori de salcâm din trupul de pădure de la balanța primăriei Pănășești, regiunea stației de epurare. În urma examinărilor la fața locului a fost depistată masa lemnoasă în V= 2 m.st care a fost tăiată de contravenienți și care au fugit de la locul contravenției. Ulterior masa lemnoasă în baza actului de inspectare a Inspectoratului pentru Protecția Mediului, a fost ridicată de primărie. Cercetările imediate efectuate în comun cu APL Panașești a constatat ca acțiunile ilegale au fost comise de către doi cetățeni băștinași ai satului Pănășești, – M. D. si L.M. Pentru acțiunile ilegale în privința celor două persoane au fost încheate doua procese contravenționale în baza art. 122 alin. 1 Cod Contravențional, în temeiul cărora au fost recunoscuți ca vinovați și sancționați cu amendă în mărime de 30 u.c. fiecare. Totodată contravenienților li s-a înaintat prejudiciul cauzat mediului în suma totală de 2952 lei, amenda și prejudiciul au fost achitate” – comunic IPM.