Ion Purice, vicepreședintele Partidului Liberal (PL), candidatul formațiunii la funcția de primar al capitalei, ieri-seară, s-a lansat în campania electorală. Evenimentul s-a desfășurat la Crucea Libertății și Unității Neamului Românesc (ridicată pe dealul satului Colonița la intersecție cu satul Tohatin), informează PROVINCIAL.
Mihai Ghimpu, președintele Partidului Liberal, a prezentat activitatea PL, pe parcursul anilor, în lupta pentru promovarea adevărului istoric și necesitatea vitală pentru toți cetățenii noștri de a ne reuni cu România pentru a obține mult mai ușor și mai rapid aderarea la UE și umbrela NATO care ne va asigura Pacea, Libertatea, Siguranța și Bunăstarea copiilor noștri.
Mihai Ghimpu a mai menționat că, în această situație geopolitică complicată, cetățenii RM care locuiesc pe acest mult pătimit pământ trebuie să decidă unde le este locul și cine și cum le poate asigura o viață liberă și democratică în continuare.
Președintele PL, totodată, a menționat consecvența și curajul candidatului Ion Purice în promovarea idealului Unirii Basarabiei cu Țara-Mamă, România, încă de pe timpul studenției.
Ion Purice, canditatul PL la funcția de Primar General al mun. Chișinău, și-a prezentat programul de activitate, menționând că prioritar se va axa pe necesitățile cetățeanului de rând.