Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova (USAID APM) în parteneriat cu Asociația Moldova Fruct intenționează să sprijine aproximativ 10 exportatori de fructe din Moldova cu asistență tehnică și financiară pentru testarea soluțiilor noi de transport și logistică către India și Egipt, două piețe noi pentru merele moldovenești, informează PROVINCIAL.
În ultimii ani, geografia exporturilor de mere din Moldova s-a extins semnificativ. Astfel, merele din recolta anului 2021 au fost exportate în 29 țări din Europa, Asia și Africa. Peste 4000 tone de mere au fost exportate la distanțe mari în containere maritime. Totuși, încă nu au fost efectuate exporturi către două piețe – mari importatori de mere: India (importuri de 435 mii tone în 2021) și Egipt (280 mii tone). Deși accesul la aceste piețe este limitat de bariere tarifare și netarifare (în cazul Indiei – livrări în regim de testare a cel mult 10 containere; în cazul Egiptului – taxa de import majorată), Proiectul APM și Asociația Moldova Fruct estimează livrările către aceste piețe drept fezabile din puncte de vedere tehnic și economic.
Pentru a menține și extinde rezultatele de succes atinse de exportatorii moldoveni de mere în diversificarea piețelor, USAID APM și Asociația Moldova Fruct vor acorda exportatorilor interesați un pachet de servicii care include:
- Stabilirea legăturilor cu importatori din Egipt și India;
- Efectuarea studiilor de fezabilitate a soluțiilor noi de transport și logistică;
- Acordarea suportului consultativ multilateral (control calitate, aspecte fitosanitare etc.) pentru organizarea livrărilor inițiale;
- Diminuarea riscurilor prin acoperirea costurilor asociate livrărilor inițiale (până la 5.000 dolari SUA pentru livrări către India și până la 3.500 dolari SUA pentru livrări către Egipt). Activitățile ilustrative care pot fi cofinanțate de USAID APM includ, dar nu se limitează la:
- Costul transportului terestru către porturi alternative;
- Costul transportului maritim;
- Costul ambalajului specific (netradițional) solicitat în piața-țintă;
- Costuri asociate misiunilor comerciale sau de verificare a calității la destinație, inclusiv servicii de inspecție a calității (marine cargo surveyors).
Exportatorii interesați în obținerea acestor servicii sunt rugați să trimită solicitarea de asistență la adresa apm@moldovaagro.com, în formă liberă, furnizând cât mai multe detalii posibile despre piața-țintă, importatorii identificați, cantitatea și caracteristicile produsului (soiuri, certificări, analize ale reziduurilor de pesticide), viziunea despre soluțiile noi de transport și logistică, alte informații relevante.
Solicitările de asistență vor fi evaluate în baza principiului „primul venit – primul servit”. Se va acorda prioritate produselor care corespund criteriilor specificate în Regulamentul de acordare și utilizare a dreptului asupra mărcii „Moldova – un gust deosebit” (https://moldovafruct.md/quality/regulamentul-de-utilizare-a-marcii-moldova-un-gust-deosebit).
Notă: USAID APM își rezervă dreptul de a acorda asistență unui număr mai mare sau mai mic de exportatori, în funcție de resursele disponibile. Toate costurile suportate de USAID/APM vor fi alocate conform cerințelor de achiziție ale Chemonics și USAID. Fondurile USAID APM vor fi oferite pentru asistență tehnică, iar serviciile vor fi furnizate în natură: banii vor fi transferați furnizorilor de bunuri și servicii, și nu exportatorilor.
Angajații USAID APM și Moldova Fruct nu au dreptul de a revendica, iar solicitanților le este interzis să ofere bani, taxe, comisioane, credite, cadouri, gratuități, obiecte de valoare sau compensații pentru a obține sau recompensa un tratament favorabil presupus necorespunzător în ceea ce privește această invitație. Orice solicitare necorespunzătoare din partea oricărui angajat al proiectului va fi raportată directorului de proiect sau la adresa de e-mail BusinessConduct@chemonics.com.