Investiția în infrastructura educațională este una prioritară pentru autoritățile din Strășeni. Astfel, sunt executate mai multe lucrări de amenajare a terenului aferent, a foișoarelor, topoganelor, altor elemente de urbanism, la decizia comună a autorității executive și managerului instituției, cadrului didactic, părinților copiilor ce frecventează grădinița de copii nr. 4 ”Licurici”, din municipiul Strășeni, informează PROVINCIAL.
“Pentru anul 2022 sunt prevăzute alocări din bugetul local în valoare de 1,3 milioane lei pentru reparația acoperișului .
Adresăm mulțumiri tuturor celor implicați, pentru relația cooperantă, pentru sprijin și inițiative, responsabilitate și multă dăruire pentru a crea condiții mai bune și a educa o generație sănătoasă a comunității” se arată în mesajul Primăriei.
Cristina Pendea