În sala mare de ședințe a Consiliului raional Ialoveni, serviciul agricultură a organizat şi desfăşurat un seminar cu tema „Implementarea tehnologilor moderne în legumicultultură în teren deschis și protejat. Practici agricole de protecție a solului”, la care au participat peste 40 de producători de legume.
Persoanelor prezente în sală, vicepreședintele raionului Victoria Marian-Bogos, a menționat importanța activității agenților economici din ramura legumicolă în dezvoltarea socio-economică a raionului.
Cu un suport informaţional, metodic şi practic esenţial s-a adresat, vicedirectorul Institutului de Genetică, Fiziologia și Protecția Plantelor, Vladimir Toderaș, doctor habilitat în ştiinţe agricole, care a prezentat un raport privitor la tehnologiile avansate şi specificul cultivării legumelor, în deosebi a tomatelor, castraveţilor, ardeilor şi metodele bio de combatere a dăunătorilor culturilor legumicole.
Agenda întrunirii a inclus și prezentarea Ludmilei Cebotari, inspector superior al Direcției raionale pentru Siguranța Alimentelor, referitor la respectarea regulilor de producere și comercializare a semințelor și răsadului de legume.
În continuare Elena Borș, agronom în compania „Export Agroteh” a venit cu un amplu material informațional în domeniul fertilizanților, semințelor și a peliculelor pentru construcția serelor.
Semion Plugaru, conducătorul SRL „AŢ – ZIM”, preşedintele asociaţiei raionale a producătorilor de legume şi fructe, care este şi colaborator ştiinţific la Institutul de Genetică, Fiziologia și Protecția Plantelor, a prezentat unele recomandări practice pentru cultivarea legumelor şi multiplele soiuri de seminţe de legume, care le produce întreprinderea nominalizată, solicitate atît în republică cît şi în alte ţări.
Inspectorul principal al Direcției Raionale pentru Siguranța Alimentelor și-a accentuat discursul asupra moliei miniere a tomatelor, un dăunător foarte periculos în raionul Ialoveni.
În cadrul seminarului, reprezentantul întreprinderii SRL „Irigata-crop service” a prezentat o informație referitor la produsele lor de și a propus ascultătorilor mai multe pleante cu informație utilă .
Dina Roșca