Candidatul Partidului Democrat din Moldova (PDM) la șefia orașului Ialoveni, Veaceslav Cernat, în cadrul unui interviu penru PROVINCIAL.MD, a vorbit de ce alegătorul ar trebui să-și dea votul în favoarea lui, ce va întreprinde la primărie, dar și despre alte aspecte.
PROVINCIAL: De ce ați ales să candidați la șefia orașului?
Veaceslav Cernat: Orașul Ialoveni este localitatea mea de baștină și doresc să contribui prin cunoștințele și experiența acumulată la prosperarea lui.
P.: Numiți primele 3 acțiuni pe care le veți întreprinde odată ales în funcție?
V. C.: 1. Finalizarea construcției rețelelor de apeduct și canalizare în sectoarele în care lipsesc;
2. Finalizarea asfaltării străzilor din oraș;
3. Dotarea cu tehnică modernă a serviciilor de salubrizare și de colectare a deșeurilor menajere solide.
P.: Cum puteți evalua, la moment, starea localității în care vă propuneți să fiți primar?
V. C.: Oraș cu aceleași probleme cu care se confruntă toată țara, dar populat de oameni liberi, educați, exigenți și dornici de-a avea o localiate etalon.
P.: Cine este concurentul dumneavoastră în această campanie?
V. C.: Dezinformarea și manipularea alegătorului.
P.: Numiți localitatea-exemplu pentru Dvs., de la noi sau de peste hotare? De ce este aceasta este un exemplu?
V. C.: Cluj-Napoca. Totul se face după principiul: „pentru oameni”!
P.: Cât de important este un partid „în spatele” unui primar?
V. C.: O localitate condusă de un primar, care are o echipă puternică în spate, are doar de câștigat. De asemenea, este important ca primarul să aibă înțelepciunea de a uni oamenii, indiferent de opțiunea politică.
P.: De ce alegătorul ar trebui să vă aleagă pe dumneavoastră?
V. C.: Pentru că am experiența, pregătirea și determinarea de a conduce un oraș ca Ialoveni.
P.: Vă mulțumesc!
Amintim că, PROVINCIAL.MD desfășoară un proiect cu privire la alegerile locale din țara noastră, ce vor avea loc la 20 octombrie curent, în cadrul căruia sunt abordați candidații ce aspiră să devină aleși locali.
Mihaela Conovali
Veaceslav Cernat este persoana cea mai potrivită pentru a fi ales primar.Susţinere de la toţi ialovenenii care doresc o veaţă mai bună . Succese!!!