Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah, s-a întâlnit cu Stella Avalone, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Austriei în Republica Moldova. Bașcanul și oficialul, însoțiți de Șeful Agenției Austriece pentru Dezvoltare Gunther Zimmer, reprezentanții Delegației UE, Domnul Gintautas Baranauskas și Ilona Grunewald, și Secretarul de Stat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Regionale Mihail Machidon, au vizitat Colegiul Agrotehnic în comuna Svetlîi, informează PROVINCIAL.
În acest colegiu, în anul 2020, au fost implementate două proiecte cu suportul partenerilor din Austria și Centrul Pro Didactica.
A fost dotat un birou pentru studierea disciplinilor electrice speciale, care permite realizarea lucrărilor practice de laborator. Valoarea investiției constituie 160 mii lei.
Alte 25 mii euro au fost investiți în dotarea laboratorului pentru pregătirea sudorilor electrici cu gaz.
Au fost alocate surse pentru achiziția a 5 mașini de sudură cu gaz și un simulator de antrenament.
Conducătorul colegiului, Vasilii Belev, a informat oaspeții despre programele de educație ale instituției de învățământ și a vorbit despre oportunitățile noi deschise tinerilor, cu sprijinul proiectului UE DevRAM.
„Suntem foarte norocoși că avem așa parteneri, dispuși să susțină dezvoltarea educației profesionale. Anul trecut, am deschis aici un birou nou echipat. Ne bucurăm să vedem cum Colegiul renaște și devine o instituție de învățământ modernă. Suntem siguri că aceste schimbări vor servi pentru a atrage investiții în autonomie și un argument suplimentar pentru tineri să învețe și să trăiască în Găgăuzia”, a spus Irina Vlah.
În cadrul întrevederii, Vlah a informat-o pe Stella Avlone despre intenția autorităților găgăuze de a elabora și implementa două proiecte prioritare. Primul proiect vizează crearea unei infrastructuri pentru colectarea, sortarea și reciclarea deșeurilor.
Al doilea proiect vizează combaterea secetei prin construirea bazinelor de colectare a apei, crearea infrastructurii de irigare și creșterea suprafeței arboretelor forestiere.
Doina Munteanu