Cadrele didactice, elevii și elevele din 25 de școli din UTA Găgăuzia au acces la 75 de calculatoare performante. Donația a fost oferită la începutul noului an de învățământ, în cadrul unui proiect de digitalizare a educației și de modernizare a procesului de învățământ în regiune, finanțat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Comitetul Executiv al UTA Găgăuzia și implementat de PNUD, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.
55 de copii în situații de risc vor putea împrumuta echipamentele de la bibliotecile instituțiilor de învățământ, pentru a putea participa la lecțiile online.
„Avem în gimnaziu mai multe familii cu mulți copii, familii incomplete. Anterior, ne-am confruntat cu dificultăți la organizarea lecțiilor de la distanță. Copiii din familiile vulnerabile, mai ales copiii cu cerințe educaționale speciale, au întâmpinat probleme la conectare”, afirmă Maria Boicova, directoarea gimnaziului „Mihail Tanasoglo” din satul Chirsova.
Totodată, școlile vor fi dotate cu table interactive și proiectoare. Astfel, profesorii vor putea desfășura lecții mai interactive și mai captivante.
„Vom instrui profesorii de discipline reale din toate regiunea în domeniul pedagogiei digitale. Astfel, ei vor fi mai pregătiți să activeze în condiții de pandemie și vor putea oferi servicii educaționale de calitate nu doar la distanță, dar și în sala de clasă”, susține Natalia Cristeva, şefa Direcţiei Generale Învățământ din Comrat.
Proiectul PNUD, cu un buget total de 200 de mii USD, va fi implementat până la sfârșitul anului 2021.
„Vom susține modernizarea metodologiei de predare, vom instrui profesorii pentru a avea competențe digitale avansate și vom procura echipamentului necesar pentru a facilita și dinamiza procesul de instruire”, subliniază Andrei Darie, specialist de programe la PNUD Moldova.
Cu sprijinul PNUD și Tekwill, în 2019 compania Simpals a dezvoltat platformă de e-learning studii.md, pentru gestionarea proceselor de învățământ pentru elevii din Moldova (clasele I-XII). În contextul pandemic, platforma a contribuit la buna desfășurare a procesului educațional, care a trecut pe online sau a îmbinat prezența fizică cu lecțiile la distanță.
Din aprilie 2021, platforma a fost optimizată, tot datorită finanțării PNUD, cu două funcționalități: statistica școlii și verificarea temelor pentru acasă.
La data de 3 septembrie 2021, 45 de școli și 23.226 de utilizatori din UTA Găgăuzia erau conectați la platformă.
Dina Roșca