Inspectorul principal al Inspecției pentru Protecția Mediului din mun. Bălți, Vadim Matcovschi, s-a adresat locuitorilor din Bălți, cu apelul de a renunța la arderea ierbii uscate și a gunoiului.
De asemenea, el a menționat că aceste acțiuni sunt ilegale și conform Codului Contravențional vor fi aplicate sancțiuni sub formă de amendă în mărime de 10000 de lei până la 15000 de lei.
Primarul A. Petkov și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că arderea gunoiului pe teritoriul municipiului rămâne a fi o problemă și s-a interesat dacă cei care au fost deja amendati continuă sau nu să comită aceste acțiuni, și a primit răspunsul că nu au fost înregistrate încălcări repetate după aplicarea amenzii.