Pe parcursul nopții, în nordul țării au fost înregistrate precipitații sub formă de ninsoare slabă, iar în centrul și sudul țării nu s-au înregistrat precipitații. Informația este oferită de Administrația de Stat a Drumurilor, informează PROVINCIAL.
În context, pe drumurile publice naționale din nordul țării au fost executate lucrări de patrulare și combatere a lunecușului, în centrul și sudul țării au fost desfășurate lucrări de patrulare și prevenire a formării poleiului pe sectoarele de drum periculoase.
Lucrările au fost executate cu utilizarea a 47 de utilaje speciale și implicarea a 85 de muncitori rutieri în municipiul Chișinău, Bălți, raioanele Fălești, Sîngerei, Briceni, Dondușeni, Edineț, Ocnița, Ialoveni, Drochia, Glodeni, Rîșcani și Ungheni.
Administratorii drumurilor monitorizează continuu toate sectoarele de drum periculoase, astfel încât orice dificultate apărută în trafic să fie soluționată rapid.
În prezent, sectoare de drum blocate nu sunt, circulaţia rutieră pe drumurile naționale se desfășoară în condiții de iarnă.
În cazul dificultăților în trafic, pentru a solicita intervenția drumarilor, participanții la trafic pot apela la numerele: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.
Doina Munteanu