Șefa statului a participat, astăzi, la evenimentul de acces în teren pentru începerea lucrărilor de construcție a Liniei Electrice Aeriene de 400 kV pe direcția Vulcănești – Chișinău, care unește sistemul energetic al Republicii Moldova cu cel al României.
„Este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante proiecte de la independență încoace, care reprezintă un punct de cotitură între două etape – o Moldovă vulnerabilă în fața celor care pot închide gazul sau lumina după propriul plac și o Moldovă independentă și liberă să aleagă de unde cumpără energie electrică, la cel mai bun preț și fără presiunea șantajului politic din afară,” a subliniat Maia Sandu.
Președinta a mai specificat că acest proiect a fost amânat timp de decenii pentru că guvernările precedente nu voiau să dezlege Moldova de șantaj și dependență energetică.
„Abia în septembrie 2019, proiectul a fost aprobat de Guvern. Linia electrică, construcția căreia începe din Congaz, va traversa 8 raioane, pe o distanță de 158 de km, și va fi finalizată în 2025. De asemenea, se lucrează la următoarele trei linii de interconectare cu România și Ucraina: Bălți-Suceava, Strășeni-Gutinaș și Vulcănești – Arciz, din regiunea Odesa”, a mai precizat Președinta Maia Sandu.