În seara zilei de ieri, pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit pentru a lichida un incendiu care a izbucnit în raionul Strășeni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:01, informează PROVINCIAL.
Conform informațiilor înregistrate, o casă părăsită de pe strada Mihail Sadoveanu 68 a fost cuprinsă de flăcări. Imediat la fața locului au ajuns două echipaje de salvatori, care au reușit localizarea arderii către ora 20:16. Potrivit IGSU, în urma incendiului au ars 10 m2 de gunoi în interiorul locuinței, iar un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost preluat la spitalul raional de un echipaj de medici până la intervenția pompierilor pentru investigații ulterioare.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior.
În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 31 situații de risc.
Dina Roșca