În această noapte, pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost solicitați pentru a interveni la lichidarea unui incendiu produs într-o casă de locuit în orașul Căușeni.
Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 01:03 minute. La fața locului au fost îndreptate două autospeciale de intervenție. Ajunși, pompierii au stabilit că flăcările au cuprins 2 odăi, dar și acoperișul locuinței. Totodată, salvatorii au reușit să evacueze 3 persoane din interiorul casei: un bărbat și două femei care nu au avut de suferit. Mai mult, angajații IGSU au scos din încăpere o butelie de gaz, astfel evitând producerea unei explozii.
În urma incendiului, au ars bunurile materiale din interior, dar și 70% din acoperiș. Potrivit datelor prelimenare IGSU, incendiul s-ar fi produs ca urmare nerespectării regulilor antiincendiare la utilizarea focului deschis în încăpere.
Cauza, circumstanțele și prejudiciul material urmează a fi stabilite ulterior. Pentru a evita tragediile, producerea incendiilor și intoxicațiilor cu monoxid de carbon, IGSU îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe normele antiincendiare Cetățenii sunt rugați să utilizeze corect sobele, dar și apartele electrice de încălzit. Totodată, pompierii recomandă utilizarea focului deschis cu mare prudență. Conform datelor IGSU, în ultimele 24 de ore pompierii și salvatorii au intervenit în 14 sutuații de risc.
Dina Roșca