Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au fost solicitați în seara zilei de 1 aprilie pentru a interveni la lichidarea unui incendiu izbucnit la Casa Comunitară pentru Copii nr.2 din orașul Florești.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 21:53. La fața locului au fost trimise două echipaje de salvatori și pompieri, care ajunși au stabilit că acoperișul instituției arde. Pompierii au reușit să lichideze flăcările fără ca acestea să obțină răspândire la întreaga construcție.
În urma incendiului nici o persoană nu a avut de suferit. Toți copii aflați în interior au fost evacuați de personal.
Totodată, în urma incendiului a fost afectată circa 30% din suprafața acoperișului. O versiune prealabilă de producere a incendiului, înaintată de specialiști este scurtcircuit electric. Cauza finală urmează a fi stabilită după investigarea tuturor circumstanțelor.
Dina Roșca