Încălcarea regulilor de exploatare a surselor de încălzit a provocat izbucnirea unui incendiu soldat cu o victimă. Cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de 04 februarie 2025, într-o casă de locuit din satul Rujnița, raionul Ocnița. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 08:42.
Potrivit informațiilor, în interiorul locuinței s-a produs un incendiu, care a cuprins mai multe bunuri materiale dintr-o cameră cu suprafața de 20 m2. Pentru lichidarea flăcărilor au fost îndreptate două echipe de salvatori și pompieri.
Ajunși, la fața locului, aceștia au depistat în interiorul casei cadavrul parțial carbonizat al proprietarului, un bărbat în vârstă de 77 de ani. Pompierii au reușit localizarea arderii la ora 09:13 și lichidarea completă la ora 09:21. Toate circumstanțele urmează a fi stabilite de organele de resort.
În urma cercetărilor efectuate, specialiștii IGSU au stabilit prealabil că incendiul ar fi izbucnit din cauza unei defecțiuni a unui cablu la care era conectat un calorifer electric.
În acest sens, pompierii atenționează repetat cetățenii, că nerespectarea regulilor antiincendiare la utilizarea aparatelor electrice de încălzit, dar și altor surse, poate duce la cazuri tragice de deces.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă cetățenii să instaleze corect și să verifice periodic funcționalitatea aparatelor electrice de încălzit, cum ar fi reșourile, caloriferele electrice, plăpumile și aerotermele. Mai mult, persoanele sunt rugate să deconecteze sursele de încălzit pe timp de noapte, iar la plecarea din locuință aparatele electrice trebuie să fie neapărat deconectate.
Potrivit IGSU de la începutul anului 2025 au fost înregistrate 186 incendii, în urma cărora au decedat 13 persoane.