Încă un caz de infecție cu COVID-19 a fost depistat în Republica Moldova. Este vorba despre un caz de import din Italia.
În urma ședinței Centrului Unic de Comandă, ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a menționat că astăzi au fost prelevate probe de la 46 persoane și doar 1 persoană a fost depistată.
„În total avem 30 de cazuri înregistrate cu COVID-19, dar avem și un caz de vindecare totală a unei doamne de 60 de ani, care a fost internată la 8 martie și în baza a 2 teste de laborator, rezultatele au fost negative. Avem alte 2 persoane care urmează să facă testele”, a spus Viorica Dumbrăveanu.
De asemenea, ministra a informat și despre un caz de iresponsabilitate din partea unui cetățean.
„Un echipaj SMURD a adus de pe teritoriul României un cetățean. Persoana a fost deferită către Clinica nr.2 al MSMPS, ca rezultat nu s-au depistat semne clinice de infecție, iar persoana a declarat că a recurs la acest gest pentru că s-a certat cu un transportator și a fost obligată să iasă din transport”, a mai spus Viorica Dumbrăveanu.
În contextul instituirii stării de urgență în țară, Premierul Ion Chicu a menționat că s-a decis extinderea vacanței copiilor la toate nivelurile de instruire cu încă o săptămână. De asemenea, cetățenii nu vor fi penalizați dacă nu vor achita serviciile comunale.
Președintele țării, Igor Dodon a menționat că vor fi făcute ședințe în raioane pentru a vedea cât de pregătiți sunt APL pentru prevenirea infecției.
Cristina Parfeni