Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest, sub conducerea Procuraturii Hîncești au dejucat planurile unor conaționali de a se îmbogăți pe seama cetățenilor ucraineni. Colegii noștri au desfășurat măsuri speciale de investigație care au contribuit la identificarea unor persoane, membri ai unei grupări specializate în migrație ilegală.
Mai exact, din anul 2023 și până în prezent, cei trei moldoveni transportau cetățeni ucraineni peste frontiera de stat a Republicii Moldova. Aceștia aveau roluri bine determinate: identificau bărbații străini care doreau să ajungă în țări din Uniunea Europeană, îi ghidau cum să treacă granița din Ucraina prin ocolirea punctelor de trecere, ulterior „clienții” erau cazați la hotel, până la plecarea spre UE. Pentru acțiunile lor, membrii grupării percepeau sume între 3 000 și 5 000 de dolari americani. Gruparea acționa în zona de sud a țării.
În după-amiaza zilei de 13 ianuarie curent, cei trei conaționali cu vârste cuprinse între 32 și 51 de ani, au fost încătușați și reținuți pentru 72 de ore. În plus, de la domiciliul unuia dintre membrii grupării s-a ridicat și un automobil, care era folosit la transportarea migranților. Operațiunea de amploare s-a realizat cu ajutorul colegilor din cadrul Direcției acțiuni speciale la frontieră, Direcției regionale Sud și Inspectoratului de Poliție Comrat.
Aceștia sunt cercetați penal în baza art.362¹ al.3, lit. a. Cod Penal al Republicii Moldova, ce prevede închisoare de la 5 la 12 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 de unități convenționale și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.