Primăria municipiului Orhei a inaugurat încă o curte din strada Iakir din cartierul Nordic, după lucrări de renovare și modernizare realizate în cadrul programului „Operațiunea Curtea”. Despre aceasta comunică Primăria orașului Orhei.
La ceremonia de inaugurare au participat reprezentanți ai autorităților locale, ai întreprinderilor municipale implicate în program, dar și localnici.
Primarul interimar al mun. Orhei, Diana Memeț, a declarat că vor veni timpurile când tot orașul va arăta la fel ca respectiva curte renovată și amenajată. Memeț a precizat că până la această oră au fost renovate trei curți în cadrul programului „Operațiunea Curtea”.
Primarul interimar a menționat că lucrările în cadrul programului respectiv vor continua. „Vom face reparații conform priorităților, lângă grădinițe și școli”, a precizat Diana Memeț.
Locuitorii blocurilor din curtea renovată au fost felicitați și de către viceprimarul mun. Orhei, Marina Cravcenco.
Iar Iurie Garștea, manager-șef interimar al ÎM „Servicii Comunal Locative”, unul dintre oamenii care, în anii 80, a participat la construcția blocurilor locative din str. Iakir, a menționat că lucrările de modernizare a curții au fost realizate într-un timp scurt.
„Cu aportul administrației locale vom continua să realizăm asemenea proiecte frumoase”, a menționat Iurie Garștea.
Lucrările de reabilitare a curților blocurilor locative vor continua la Orhei până la înghețuri.
Autoritățile orheiene își propun să renoveze și să modernizeze în cadrul programului „Operațiunea Curtea”, demarat în primăvara anului trecut, circa 60 de curți de pe lângă blocurile locative.
Până în prezent au fost renovate circa 40 de curți. Proiectul „Operațiune Curtea” face parte din planul general de modernizare a Orheiului, lansat acum 4 ani.
Dina Roșca