La 15 septembrie curent, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Raional Orhei, Înaltpreasfinției Sale, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove Vladimir, i-a fost conferit titlul de Cetățean de Onoare al Raionului Orhei, informează PROVINCIAL.
Consilierii raionali au luat această decizie în urma propunerii Președintelui Raionului Orhei, Dinu Țurcanu, care și-a argumentat inițiativa prin faptul că timp de 33 de ani de când Înaltpreasfinția Sa se află la conducerea Mitropoliei Moldovei, rodul muncii sale este reflectat prin construirea a sute de lăcașe de cult și reabilitarea vechilor mănăstiri, inclusiv în raza raionului Orhei, care au devenit centre de perelinaj pentru mii de credincioși.
“În semn de recunoștință și apreciere a meritelor Înaltpreasfinției Sale, cu prilejul recentei aniversări de 70 de ani, Consilierii Raionali au votat cu inimile deschise „Pentru” desemnarea Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove Vladimir drept Cetățean de Onoare al raionului Orhei – cea mai înaltă distincție civică acordată de către Consiliul raional.
Domnul Președinte Țurcanu a mulțumit Consilierilor prezenți pentru Decizia istorică care au aprobat-o și a menționat că potrivit regulamentului, în timp apropiat va urma și procedura de înmânare oficială a binemeritatului titlului, Cetățeanului de Onoare al Raionului Orhei, Înaltpreasfinției Sale, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove – Vladimir!,” spune CR Orhei.