În rezultatul desfășurării activităților specifice în zona de competență, cu scopul de a supraveghea și controla frontiera de stat, preveni și combate migrația ilegală și infracționalitatea transfrontalieră, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acţiuni ilegale:
– două persoane au încălcat regimul frontierei de stat și al punctelor de trecere;
– două persoane au prezentat la controlul de frontieră documente falsificate;
– un șofer a încălcat regulile de exploatare a mijlocului de transport;
– un cetățean străin a depășit termenul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
În ultimele 24 de ore, un cetățean moldovean a fost deportat din Federația Rusă, iar unui conațional i-a fost refuzată intrarea în Uniunea Europeană.
Conform datelor parvenite de la Direcţiile regionale ale Poliţiei de Frontieră, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul a constituit 40 980 traversări persoane şi 10 214 traversări pentru unitățile de transport.
Dina Roșca