Marți, 14 iunie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în biserica cu hramul “Sf. M. Mc. Gheorghe” din satul Verejeni, raionul Telenești a avut loc adunarea ordinară a slujitorilor din Protopopiatul Teleneşti.
“În această zi cînd Biserica cinstește pe Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, a fost săvârşită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, apoi a urmat ședința, care a fost prezidată de către Prot. mitr. Marian Boldescu, protopopul acestei circumscripții”, spune Mitropolia.
La ședința protopopiatului au fost prezenți și conducerea Inspectoratului de Poliție Telenești. În cadrul discuției cu Șeful Inspectoratului, comisarul-șef Petru Costișanu, s-a accentuat importanța intensificării colaborării dintre instituții, pentru binele și siguranța societății.
Părintele protopop, la rândul său a menționat că „Biserica în calitatea Sa de instituţie divino-umană, reprezintă locul de mântuire și sfințire a omului, iar colaborarea cu instituțiile statului sunt binevenite pentru îndeplinirea misiunii Bisericii în cadrul comunității”. De asemenea, Sfinția sa, i-a îndemnat pe slujitori la o activitate mai spornică de catehizare a copiilor din taberele de vară, cât și în parohiile încredințate.
La fel, au fost discutate un șir de întrebări ce țin de activitatea pastoral-administrativă a parohiilor din protopopiatului Telenești.