Cetățenii satului Todirești, Anenii Noi, vor avea acces la servicii medicale primare, prestate în condiţii moderne, după ce a fost construit un nou Oficiu al Medicilor de Familie (OMF).
Construcția Oficiului a fost posibilă datorită suportului financiar oferit din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, de Consiliul Raional Anenii Noi și primăria satului Todirești.
„Continuăm să modernizăm serviciile medicale în zonele rurale, deoarece populația trebuie să beneficieze de asistență medicală calitativă. Cei peste 1800 de cetățeni ai localității vor fi deserviți de astăzi în condiții moderne”, a declarat secretarul general de stat, Boris Gîlca.
CNAM va acorda suplimentar 500.000 lei pentru dotarea cu utilaje și echipamente medicale. Totodată, de la 1 aprilie va fi inaugurată și o farmacie în incinta OMF Todirești, pentru facilitarea accesului pacienților la medicamente.
La OMF Todirești activează un medic de familie şi 2 asistente medicale.
Dina Roșca