La data de 12 iunie 2022, se va desfășura a IV-a ediție a Festivalului iProsop în satul Selemet, r-nul Cimișlia. iProsop este festivalul prosopului țesut manual. Evenimentul începe la ora 10:00 și este dedicat tradiției locale a prosopului și oportunităților de promovare a culturii și turismului în regiunea de Sud a Moldovei, informează PROVINCIAL.
Astfel, potrivit unui comunicat de presă, iProsop este menit să valorifice coloritul unic al acestui obiect prezent în fiecare casă și să promoveze utilitatea acestuia prin menirea cultural-artistică, istorică, dar și ca element de decor. De asemenea, festivalul încearcă să pună în evidență tradițiile și obiceiurile etnice și regionale legate de portul național, gastronomie, folclor, stilul de viață de la sate și sportul tradițional. În acest an iProsop va reuni peste 30 de meșteri populari, ansambluri folclorice din țară și peste hotare, artiști emeriți, colective etnice de găgăuzi și ucraineni, toți vor prezenta cele mai frumoase colecții de prosoape caracteristice zonei de origine.
Oaspeții evenimentului vor avea ocazia să admire diversitatea prosoapelor expuse din colecțiile muzeelor sau personale, vor putea procura prosoape tradiționale și vor avea șansa să vadă procesul de țesere manuală. Meșterițele vor răspunde la întrebări, vor da lecții de țesere pentru doritori în „Casa Mare”, iar bunica Ana Cotruță va povesti despre tradiția țeserii prosopului în Selemetul de acum 100 ani.
Experții de la „Muzeului Național de Istorie și Etnografie a Moldovei” în zona special amenajată numită „Șezătoare” vor avea prezentări despre „Ștergarul tradițional – expresie a iscusinței și îndemânării” și „Modalități de salvgardare a prosopului basarabean” pentru publicul larg. La fel vor fi prezentate tehnicile de țesere a prosopului de către meșteri populari, iar copiii ar putea încerca să brodeze elemente dintr-un prosop tradițional în spațiul dedicat pentru Lumea Copiilor.
Fiecare participant se va putea delecta din bucatele de la „Curtea vânătorului”. Surpriza din acest an, un bucătar de renume va „concura” cu vânătorii în pregătirea bucatelor la ceaun. Gospodinele din localitate la fel vor etala cea mai savuroasă mâncare caracteristică sudului Moldovei.
Programul artistic iProsop se va deschide cu orchestra „Rapsozii” din Cimișlia, urmați de colectivele de dansatori și colective artistice din toată țara. Tradițional avem și oaspeți de peste Prut, din România vin la eveniment interpreta Ofelia Florica Harangus, ansamblul de dansuri din Prahova ”Stejărelul” și „Vatra Horelor”.
Oaspeții noștri vor avea parte de un recital deosebit oferit de către Vali Boghean Band începând cu ora 15:00. Oaspeții vor fi încântați de muzica sudului cu Stela Botez, iar tânărul Damian Spinei va interpreta o suită de melodii populare către sfârșitul zilei. Tradițional prezentatoarea evenimentului Doina Danielean în această ediție va fi însoțită de Ion Orlov care vor ține publicul la curent cu ce se va petrece pe parcursul zilei în fiecare zonă iProsop.
iProsop face loc și pentru amatorii de sport. Doritorii vor putea participa la activități sportive tradiționale cum ar fi: lupta pentru berbecul – viu, lupta pentru cocoșul – viu, ridicarea greutăților, jocuri de domino și multe, multe altele. Pentru prima dată partener al evenimentului este și Clubul Sportiv de Padel în Moldova.
Festivalul iProsop se inspiră din entuziasmul și dorința de dezvoltare a locuitorilor din sudul Moldovei, astfel, contribuind la valorificarea potențialului economic rural și a oportunităților de promovare a turismului. Mai multe puteți afla pe: https://www.facebook.com/iprosop
Evenimentul este posibil datorită sprijinului generos al poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). iProsop este un proiect realizat cu sprijinul financiar al Ministerul Culturii și PNUD/MiDL.
Sub egida: Pomul vieții. Intrarea este cu plată 25 lei, băștinașii satului Selemet sunt gazda evenimentului și intrarea este gratuită, la fel este invitată toată presa la eveniment.
Cum ajungeți la iProsop găsiți aici.