În data de 6 mai 2022, începând cu ora 11.00 până la ora 22.00, la inițiativa Asociației Obștești „Orizonturi Rustice” din Bălți, se va organiza activitatea educațională „Ziua Internațională a Astronomiei” în satul Roşietici, în parteneriat cu școala gimnazială și primăria comunei Roșietici, raionul Florești la care sunt invitați copiii din toate instituțiile școlare din raionul Florești şi din toată Republica Moldova, dar și toți doritorii pentru observații astronomice solare și respectiv nocturne realizate prin telescopul Dobson cu oglinda principală de 254 mm, telescop Maksutov cu oglinda principală de 104 mm, telescop refractor Sky-Watcher de 80 mm și un telescop solar Lunt de 80 mm, informează PROVINCIAL.
“Începând cu ora 14.00 până la ora ora 16.00 specialiștii în educație astronomică Dorin Cozan de la Astroclubul „Pegas” din comuna Cotnari, județul Iași, Vicu Merlan de la Astroclubul „Vega” din municipiul Huși, din România și Vitalie Chistol, specialist științific al observatorului astronomic al Universității Tehnice a Moldovei vor realiza prezentări teoretice de astronomie elevilor, cadrelor didactice și publicului interesat. La fel, cei prezenți la evenimentul educațional vor avea ocazia să vizioneze filme documentare și să participe la concursuri pe teme de cultură generală în astronomie, câștigând premii. Totodată în cadrul activității vor fi donate hărți astronomice pentru laboratoarele de fizică și pentru bibliotecile instituțiilor școlare participante la eveniment.
Este un eveniment unic, în premieră pentru regiune și Republica Moldova, în cadrul căruia persoanele interesate vor putea observa prin instrumentele și accesoriile optice de astronomie principalele stele ale constelaților de primăvară din emisfera nordică, Luna, stele duble și obiectele cerești deep-sky (nebuloase, roiuri de stele şi galaxii), iar la îndrumarea specialiștilor în educație astronomică a celor două astrocluburi românești cât și a specialistului științific din cadrul observatorului astronomic al Universității Tehnice a Moldovei, elevii și persoanele interesate pot privi cu ochiul liber maximul curentului de meteori Eta Aquaridele (limbaj popular: „stele căzătoare”)”, se arată într-un comunicat.
În cadrul evenimentului, care va fi lansat oficial la ora 09.30, vor fi realizate un șir de activități. La ora 10.00 va avea loc semnarea memorandumului de colaborare între comuna Roșietici, raionul Florești, Republica Moldova și comuna Cotnari, județul Iași, România
În intervalul 11.00-12.30 va avea loc crearea Asociației de Fotbal „Bassarabia” Roșietici sub patronajul lui Vasile Lavric antrenor UEFA a PSG Franța și organizarea unui meci amical de fotbal pe terenul sportiv al Gimnaziului Roșietici.
Totodată, fondatorii Asociației Obștești „Bassarabia”, sponsorii acestui eveniment, vor dona echipelor de fotbal de băieți și fete, dar și antrenorilor Gimnaziului Roșietici echipamente spotrive.
La fel, pe parcursul zilei de 06 mai 2022 toți doritorii vor avea ocazia să participe la excursii organizate în valea satului, pe malul Răutului, la băștile din satul Roșietici, unde vor participa la sesiuni de fotografie în stil retro la Casa fotografului Zaharia Cușnir, plecând acasă binedispuși.
Aceeaşi activitate educaţională va fi realizată în data de 07 mai 2022 în parteneriat cu Consiliul Raional Soroca, pe platoul din faţa Cetăţii din municipiul Soroca, evenimentul fiind deschis oficial la ora 10.30.
Începînd cu ora 11.00 va avea loc lansarea rachetelor confecționate de elevii Centrului de Creație a Copiilor „Speranța”, municipiul Soroca.
În intervalul 11.15-22.30 vor fi organizate pentru toți copiii din toate instituțiile școlare din raionul Soroca şi din toată Republica Moldova, dar și toți doritorii și persoanele interesate observații astronomice solare și respectiv nocturne realizate prin telescopul Dobson cu oglinda principală de 254 mm, telescop Maksutov cu oglinda principală de 104 mm, telescop refractor Sky-Watcher de 80 mm și un telescop solar Lunt de 80 mm.
Începând cu ora 14.00 până la ora ora 16.00, în Palatul de Cultură Soroca (sala multifuncțională), specialiștii în educație astronomică Dorin Cozan de la Astroclubul „Pegas” din comuna Cotnari, județul Iași, Vicu Merlan de la Astroclubul „Vega” din municipiul Huși, din România și Vitalie Chistol, specialist științific al observatorului astronomic al Universității Tehnice a Moldovei vor realiza prezentări teoretice în cadrul „Orei de astronomie” elevilor, cadrelor didactice și publicului interesat. La fel, cei prezenți la evenimentul educațional vor avea ocazia să vizioneze filme documentare și să participe la concursuri pe teme de cultură generală în astronomie, câștigând premii.
Totodată în cadrul activității vor fi donate hărți astronomice pentru laboratoarele de fizică și pentru bibliotecile instituțiilor școlare participante la eveniment.
Începând cu ora 11.30 și pe parcursul zilei doritorii, la solicitare, vor avea ocazia să participe la excursii organizate la: Muzeul de Istorie și Etnografie Soroca, Lumânarea Recunoștinței unde pot realiza sesiuni de fotografie în grup și individuale.
În situaţia în care condiţiile meteorologice nu vor fi favorabile sau cerul nu va fi senin, observaţiile astronomice solare și nocturne vor fi amânate pentru o altă dată, fapt ce va fi cunoscut cu o zi înaintea evenimentului. Celelalte activități vor fi realizate conform programului indiferent de starea vremii.
Persoanele interesate și cadrele didactice pot să se înregistreze în prealabil la adresa de e-mail: asociatia.orizonturirustice@gmail.com cu indicarea instituției școlare și a numărul de persoane care va participa la eveniment.