Secția Situații Excepționale Strășeni în parteneriat cu Direcția generală educație din subordinea Consiliului raional, sub egida Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Educației și Culturii, organizează în mod tradițional, în fiecare an, Școala securității pentru copii ,,Împreuna reducem riscurile”.
“Activităţile organizate în cadrul Şcolii securităţii poartă un caracter instructiv-educativ şi sportiv şi sunt menite să contribuie la dezvoltarea abilităţilor tinerilor pentru acţiuni în caz de pericole de natură diversă, atragerea atenției şi interesului public asupra problemelor de prevenire a riscurilor aferente situațiilor excepţionale în rândul copiilor” se arată într-un comunicat.
Evenimentul, de asemenea, urmăreşte popularizarea profesiei de salvator şi pompier şi promovarea unui stil de viață sănătos.
Astfel, în perioada 13-15 mai, raionul Strășeni va fi reprezentat la acest eveniment, desfășurat în satul Onișcani, raionul Călărași, de elevii liceelor teoretice ,,Mitropolit Nestor Vornicescu” Lozova și ,,Ion Inculeţ” Vorniceni.