Duminică, 23 octombrie, în satul Hîrtop s-a desfășurat Festivalul – concurs de folclor cu genericul ”Cântec, joc și voie bună ca la noi în sat”.
Festivalul are drept scop promovarea folclorului local, frumoasele tradiții și datini practicate la zi de sărbătoare și inegalabilele dansuri și melodii populare, totodată și una dintre cele mai vechi îndeletniciri – păstoritul.
Gazda evenimentului a fost de Casa de Cultură din localitate, cu participarea a 9 ansambluri folclorice din raion.
La finele activității au fost făcute totalurile. Juriului nu i-a fost deloc ușor să identifice învingătorii căci toate colectivele participante au demonstrat un nivel înalt de pregătire şi măiestrie scenică.
Zi cu emoții sporite, emoții cărora le-au dat profunzime şi valoare, toți cei participanți la această activitate devenită deja tradițională.
Eveniment organizat cu suportul Consiliului Raional Cimișlia în comun cu Primăria Hîrtop.