Cu peste 1️ milion de lei, din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, primăria comunei Zagarancea, a reușit să construiască circa 16 km de rețea de iluminat stradal, să instaleze aproximativ 500 de corpuri de iluminat de tip nou, și peste 60 de piloni, pentru rețea de iluminat stradal, informează PROVINCIAL cu referire la ONDRL.
Prin implementarea acestui proiect, administrația publică locală a urmărit sporirea gradului de securitate a cetățenilor și de siguranță a circulației pietonale și rutiere, precum și reducerea costurilor la consumul de energie.
Astfel, circa 3000 de locuitori ai comunei, sunt conectați la sistemul de iluminat stradal modernizat, și beneficiază de siguranță pe străzile satelor.
„Satele Zagarancea și Semeni, din punct de vedere geografic, sunt în apropierea municipiului Ungheni, și sunt traversate de drumul național Ungheni-Sculeni-Bălți, și de drumul de ocolire a orașului Ungheni. Totodată, la noi în comună, va fi construit podul peste Prut. Din acest punct de vedere, asigurarea iluminatului public stradal, a devenit o necesitate imperioasă. Astăzi, putem afirma cu siguranță că acest proiect, contribuie atât la dezvoltarea economică a comunei, precum și la dezvoltarea turismului, și domeniului social,” a relatat Vasile Gaviuc, primarul comunei.
Subliniem că, proiectul de modernizare a iluminatului public stradal din comuna Zagarancea, face parte din Programul Național „Satul European”. Perioada de implementare a proiectului, indicată în contractul de finanțare, este de 6 luni, dar s-a realizat în mai puțin de 3 luni, de la semnarea contractului.
„Din acest punct de vedere, atitudinea conștiincioasă a administrației publice locale, este un exemplu demn de urmat. Încurajăm toți primarii, beneficiari ai proiectelor de dezvoltare locală, să se mobilizeze și să-și concentreze toate resursele, în vederea realizării cu succes a lucrărilor, în procesul de implementare a proiectelor, prevăzute până la final de an”, a menționat Serghei Cojocari, adjunctul ONDRL.
Amintim că, ONDRL este Instituția Publică, din subordinea Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, și are misiunea de a coordona și organiza activități orientate spre asigurarea implementării programelor și proiectelor de dezvoltare regională și locală.