Partidul Republican „INIMA MOLDOVEI” continuă să se extindă. Potrivit liderului formațiunii, Irina Vlah, „datorită susținerii cetățenilor, partidul își extinde zilnic structurile, deschizând noi organizații primare în localități”.
Ea a anunțat că, în satele Valea Perjei și Tvardița din raionul Taraclia au avut loc adunările de constituire a organizațiilor primare ale partidului. În calitate de lideri ai acestora au fost alese Eudochia Gerganova și Claudia Lambova.
„Am discutat despre inițiativele propuse de echipa noastră pentru soluționarea celor mai stringente probleme – tarifele ridicate, inflația și șomajul din mediul rural”, a menționat Irina Vlah.