
Deputații au adoptat, la ședința plenară de astăzi, proiectul de lege care prevede instituirea registrelor teritoriale de patrimoniu cultural imaterial. Inițiativa legislativă, elaborată de Ministerul Culturii, a fost susținută în lectura a doua de 70 de deputați.
Proiectul conține mai multe modificări la Legea privind protejarea patrimoniului cultural imaterial. Astfel, registrele teritoriale de patrimoniu cultural imaterial vor fi elaborate și actualizate de autoritățile administrației publice locale, în baza unui regulament aprobat de Ministerul Culturii. Aceste registre, împreună cu dosarele de patrimoniu, vor fi disponibile publicului pe site-urile oficiale ale autorităților locale. Totodată, în contextul procesului de reorganizare instituțională, Institutul Patrimoniului Cultural va prelua responsabilitatea completării și actualizării Registrului național al patrimoniului cultural imaterial.
O altă prevedere a proiectului se referă la schimbarea denumirii Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, care va deveni Centrul Național de Cultură Tradițională. Noua denumire subliniază misiunea instituției de a conserva, păstra și valorifica tradițiile și obiceiurile comunităților. Având în vedere atribuțiile Centrului în implementarea politicilor din domeniul patrimoniului cultural imaterial la nivel teritorial, vor fi extinse competențele acestuia prin asumarea responsabilității de atestare a formațiilor artistice de amatori din teritoriu. La fel, Centrul va mai avea rolul de a monitoriza activitățile desfășurate de autoritățile publice locale pentru păstrarea elementelor înscrise în Lista Reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității, precum și în Lista UNESCO a patrimoniului cultural imaterial care necesită salvgardare de urgență.
Proiectul prevede și extinderea atribuțiilor Comisiei naționale pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial. Aceasta va avea competența de a aviza dosarele de acreditare a experților în domeniul patrimoniului cultural imaterial; schițele-proiect pentru confecționarea costumelor tradiționale la solicitarea instituțiilor publice, precum și de a expertiza activitățile și proiectele care vizează salvgardarea patrimoniului cultural imaterial.
Potrivit autorului, modificările legislative vor stimula recunoașterea și aprecierea patrimoniului cultural imaterial la nivel local și național, vor contribui la promovarea tradițiilor și obiceiurilor locale și la protejarea patrimoniului cultural al minorităților, în spirit de respect pentru diversitatea culturală.