Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) al MAI a inaugurat o nouă unitate de salvatori şi pompieri în localitatea Sănătăuca, raionul Floreşti, informează PROVINCIAL.
La ceremonia oficială au fost prezenţi conducerea Ministerului Afacerilor Interne reprezentată de secretarul de stat, domnul Gheorghe Balan, conducerea IGSU în frunte cu generalul-maior Mihail Harabagiu şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.
În cadrul remizei moderne vor activa salvatorii și pompierii, care vor interveni în situații de risc pe teritoriul raioanelor Florești și Șoldănești, dar și în 12 localități din preajmă.
Unitatea salvatori și pompieri Sănătăuca dispune de condiţii adaptate la standarde Europene cu birouri de lucru, săli pentru pregătirea şi antrenarea practică a salvatorilor și pompierilor, dar și boxe pentru autospecialele de intervenţie. Potrivit datelor IGSU, costul total al proiectului a fost estimat în suma de 6 800 000 lei.
Începând cu ziua de astăzi, unitatea din localitatea Sănătăuca va activa în regim de 24 de ore pentru prevenirea și lichidarea situațiilor de urgență, iar datorită proiectului peste 25 mii de oameni din regiunea transnistreană se vor simți în siguranță.
Doina Munteanu