Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță a participat împreună cu ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Angela Ganninger și reprezentanți ai FISM, la activitățile organizate în satul Colibași, raionul Cahul, pentru marcarea finalizării subproiectului „Lucrări civile la grădinițele de copii nr.1 „Grigore Vieru” și nr.2 „Ghiocel” din localitate.
Cu această ocazie, ambasadorul României a declarat: „Realizarea celor două proiecte ilustrează la modul practic cum două state membre UE își pot da mâna pentru realizarea unor proiecte în interesul cetățenilor Republicii Moldova, principalii beneficiari ai acestora. Interacțiunea Republicii Moldova cu UE nu înseamnă doar critici și solicitări privind realizarea de reforme în domenii sensibile, ci și proiecte finalizate la standarde europene în folosul cetățenilor. Asta înseamnă a fi cu adevărat prieten. Succesul unor astfel de proiecte nu se poate obține decât printr-o îngemănare a eforturilor și energiilor celor trei actori implicați – partenerii de dezvoltare, autoritățile locale și beneficiarii direcți. Aceste proiecte au fost, sunt și vor fi derulate în folosul direct al cetățenilor Republicii Moldova din toate raioanele țării, indiferent de etnie și limba vorbită”.
Cele două grădinițe sunt parte ale celor peste 1000 de instituții preșcolare ce sunt renovate cu fonduri alocate de Guvernul României în sumă de 29 milioane euro.
În cadrul subproiectului „Lucrări civile și dotare cu bunuri la grădinița nr.1” Guvernul României a contribuit efectiv cu suma de 719.179,50 lei (cca. 36.995 euro) din suma totală a subproiectului de 757.088,50 lei (cca. 38.945 euro).
În cadrul subproiectului „Lucrări civile și dotare cu bunuri la grădinița nr.2” Guvernul României a contribuit cu suma de 637.820,50 lei (cca. 32.810 euro) din suma totală a subproiectului de 753.440,01 lei (cca. 38.757 euro).
În cadrul subproiectului „Lucrări civile și dotare cu bunuri la grădinițele de copii nr.1 și 2” (instalarea stațiilor de epurare și construcția pavilioanelor) Guvernul României a contribuit efectiv cu suma de 2.171.234,20 lei (cca. 111.689 euro) din suma totală a subproiectului de 3.187.592,89 lei (cca. 163.970 euro).
Doina Secrieru
Buna ziua, doresc sa fac lucrari civile la o gradinita din Cahul. Daca ma puteti ajuta cu un model plan. Multumesc mult.