Prima promoție a absolvenților meseriei de cultivator-procesator de bacifere de la Școala Profesională din orașul Nisporeni și-au primit astăzi diplomele după doi ani de studii. Meseria cultivator-procesator de bacifere a fost introdusă în programul de învățământ al unei Școli Profesionale în premieră în Moldova acum doi ani, cu suportul proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova (USAID APM).
Studierea acestei meserii are ca scop să dezvolte sectorul de producere a pomușoarelor din Moldova prin pregătirea specialiștilor calificați, instruiți conform cerințelor pieței muncii. Pentru a asigura instruirea viitorilor specialiști, USAID APM a oferit suport pentru renovarea laboratorului didactic pentru culturi bacifere, echipându-l cu cele mai moderne tehnologii, renovarea serei didactice, organizarea unui lot demonstrativ pentru producerea căpșunului, zmeurului, afinelor și a altor culturi bacifere.
Totodată, pentru a susține tinerii absolvenți ai meseriei cultivator-procesator de bacifere, Școala Profesională Nisporeni, susținută de USAID APM, a lansat programul de start-up “STEP – Afaceri la cheie pentru viitori antreprenori”. În cadrul programului, trei elevi selectați competitiv au primit gratuit din partea școlii material săditor de căpșun (5 000 de stoloni), consultanță din partea experților naționali în lansarea activității, servicii mecanizate din partea ȘP or. Nisporeni pentru pregătirea terenului și înființarea unei plantații de căpșuni cu suprafața de 0.1 ha.
Valentina Buhnă, tânără antreprenoare și una dintre cei 17 absolvenți ai meseriei cultivator-procesator de bacifere, a decis să se studieze meseria pentru că are deja o afacere in domeniul producerii și procesării pomușoarelor, iar afacerea ei necesită cunoștințe și abilități specifice. “Ca să iasă un produs finit gustos, materia primă trebuie să fie calitativă. Astfel, pentru a spori calitatea și recolta fructelor în gospodărie, am decis, că merită să obțin studii necesare. Pe parcursul acestor doi ani am înțeles care sunt tehnicile și principiile de îngrijire a pomușoarelor calitative, și sunt sigură că asta ne va ajuta sa să îmbunătățim produsele noastre”, spune Valentina Buhnă.
Petru Ciobanu, este preot, dar a decis să studieze meseria de cultivator-procesator de bacifere și să aplice la programul de start-up pentru a înființa o plantație de căpșun, pentru a implica și a ajuta oamenii din comunitate, în special familie vulnerabile. ”Cunoștințele obținute și activitățile practice la lotul demonstrativ al școlii mi-au permis să deprind tehnici de producere a pomușoarelor, atât de necesare pentru a obține recolte de calitate”, afirmă tânărul absolvent.
Meseria de cultivator-procesator de bacifere a fost lansată la propunerea și prin coordonarea cu producătorii de bacifere și Asociația Pomușoarele Moldovei, care au invocat în nenumărate rânduri lipsa acută a muncitorilor calificați în acest sector. Datorită dotării cu suportul USAID APM a laboratorului de studiu, serei didactice și a lotului demonstrativ, elevii pot învăța și practica cele mai moderne tehnologii de producere, fiind pregătiți atât pentru a se angaja ca muncitori calificați, cât și pentru a lansa o afacere proprie. Potrivit școlii, circa 50 la sută din absolvenții acestei meserii au afaceri de familie sau planifică să lanseze afaceri privind producerea diferitor tipuri de bacifere.