În orașul Glodeni încep lucrările de construcție-montaj a unei noi stații de epurare, de renovare a stației de pompare a apelor uzate și de montare a 3 km de rețele de canalizare. O ședință tehnică privind coordonarea lucrărilor planificate a avut loc marți, 6 septembrie 2022, în incinta Primăriei orașului Glodeni, informează PROVINCIAL.
Potrivit unui comunicat, specialiști ADR Nord, autorități publice locale, responsabilul tehnic, reprezentanții companiei care va efectua lucrările de construcție-montaj au discutat despre rolul, responsabilitățile și procedurile de interacțiune între părțile implicate în procesul de implementare a contractului de execuție a lucrărilor.
Circa 19 mii de locuitori ai orașului Glodeni și ai satelor Hâjdieni, Danu și Dușmani vor beneficia de servicii de sanitație de calitate. De aceleași servicii vor beneficia și 561 de agenți economici și 25 de instituții publice din localitățile menționate. Beneficiarii acestei investiții susțin că, în urma realizării proiectului, la Glodeni vor fi create 12 locuri noi de muncă.
Valoarea contractului de antrepriză constituie 18,44 mil. lei, din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. Contribuția Consiliului raional Glodeni și a Primăriei orașului Glodeni este de 10% din suma alocată.
Lucrările de construcție-montaj vor fi executate SRL „Valis” în decurs de 12 luni.
Notă: În acest an, din sursele FNDRL, ADR Nord implementează în nordul țării șase noi proiecte de aprovizionare cu apă și sanitație (AAS), dintre care un proiect presupune elaborarea unui studiu de prefezabilitate ce vizează 33 de localități din raioanele Dondușeni, Soroca și Ocnița. Una dintre cele șase măsuri investiționale în domeniul AAS se referă la proiectul „Sisteme de sanitație moderne pentru cetățenii raionului Glodeni”, depus de Consiliul raional Glodeni în cadrul Apelului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023.