În cadrul proiectului „Gestionarea inter-comunală a Resurselor de Apă pe Nistru”, implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, cu suportul financiar al Guvernului Germaniei, prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) au fost instalate 8 rezervoare de apă în localitățile: Cocieri, Coșnița, Pîrîta, Doroțcaia, Oxentea din r. Dubăsari, cât și în Doibani 1 și Comisarovca Noua – din regiunea transnistreană, cu o valoare de circa 4 milioane lei, informează PROVINCIAL.
Acest proiect a avut scopul de a reduce la minimum pierderile de apă și cheltuielile aferente de reparație și întreținere a rezervoarelor uzate, de a mări capacitatea de stocare a rezervoarelor, astfel asigurînd populația cu o furnizare și presiune stabilă de apă potabilă. Prin acest proiect ambițios se așteaptă și o îmbunătățire a indicilor de sănătate a cetățenilor din această zonă.
Guvernul German a delegat GIZ să implementeze acest proiect într-o zonă ce cuprinde 24 localități urbane și rurale cu o populație de circa 76,000 de locuitori. Aria de intervenție a proiectului cuprinde zona centrală a bazinului Nistrului de pe ambele maluri pe teritoriul raioanelor Dubăsari și Criuleni (Zona de Securitate), precum și unitatea administrativă a orașului Dubăsari din regiunea transnistreană.
Proiectul GIZ „Gestionarea inter-comunală a Resurselor de Apă pe Nistru” mizează pe implementarea unui proces de schimbare a situației din sectorul AAC existent în regiune, prin dezvoltare participativă, îmbunătățirea infrastructurii bazate pe consolidarea cadrului de management inter-municipal.
De asemenea, Proiectul are menirea să contribuie la dialogul cu potențiali parteneri de dezvoltare, prezentând o imagine clară a necesităților investiționale și a perspectivelor de dezvoltare în sectorul AAC în zonă. Achizițiile și implementarea proiectelor de investiții se vor baza pe mecanismele aplicate de Agenția de Dezvoltare Regională Centru.
Doina Munteanu