Pe timpul sezonului rece incendiile produse în gospodăriile cetățenești sunt generate în mare parte din neatenția sau exploatarea incorectă a sobelor, și coșurilor de fum, buteliilor de gaze, aparatelor de încălzire.
În scopul asigurării securității și ordinii publice pe parcursul perioadei rece a anului (octombrie 2021-martie 2022) pe teritoriul Ștefan Vodă, a creşterii gradului de protecţie a gospodăriilor împotriva incendiilor, pentru a preveni unele situaţii neplăcute cu consecinţe grave, inclusiv și în vederea prevenirii cazurilor de hipotermie, conform graficului comun de activitate planificare pe perioada rece a anului 2021-2022, se organizează vizite în teritoriu.
“În localitatea Cioburciu colaboratorii Inspectoratului de Poliție Ștefan Vodă de comun cu angajații Inspectoratului General Situații de Urgență, direcția generală asistență social și protecția familiei Ștefan Vodă, au vizitat familiile social vulnerabile cu copiii, persoanele în etate/singuratice și familiile aflate în situații de risc, cu instruirea în domeniul apărării împotriva incendiilor în perioada rece a anului, îndeosebi la exploatarea sobelor și coșurilor de fum, buteliilor cu gaze, aparatelor electrice de încălzire, căminelor etc, precum și în vederea prevenirii cazurilor de hipotermie. Total au fost vizitate și informate 15 familii și 27 copii” se arată într-un comunicat de presă al autorităților raionale.
Cetăţenii trebuie să conştientizeze că ei sunt primii responsabili în a-şi proteja locuinţele şi bunurile, propria sănătate și viață.
Doina Munteanu