Primăria Municipiului Chișinău anunță că la sfârșitul acestei săptămâni va avea loc tradiționalul eveniment „Ziua Vinului”, care atrage anual mii de vizitatori din întreaga țară, dar și din afara ei. Evenimentul este o sărbătoare de amploare, ce promovează nu doar vinurile de calitate produse în Republica Moldova, ci și Chișinăul ca destinație turistică.
„Ziua Vinului este un eveniment la care participă foarte multă lume, atât din țară, cât și din străinătate. Vă rog, toate echipele responsabile de salubrizare și de intervenții, după caz, să facă acest lucru eficient. Este un eveniment ce pune în valoare nu doar Republica Moldova, ci și Chișinău ca destinație turistică. Credem că cele peste 200 de companii vinicole care ne reprezintă, merită toată atenția”, a declarat Ion Ceban.
De asemenea, luna octombrie aduce o serie de alte evenimente importante pentru locuitorii și vizitatorii capitalei. Primarul a anunțat că pe data de 12 octombrie va avea loc Festivalul Etniilor, un eveniment dedicat diversității culturale, iar pe 13 și 14 octombrie, Chișinăul va sărbători Hramul Orașului, prilej cu care vor fi organizate multiple activități și manifestări publice.