La 10 martie curent, în Căminul Cultural Ustia din raionul Glodeni s-a desfășurat concertul dedicat „Zilei Internaționale a Femeii”, organizat în cadrul Festivalului de Muzică „Mărțișor 2024”.
La eveniment au luat parte: conducerea raionului Glodeni, primari, funcționari din cadrul instituțiilor publice, locuitori și oaspeți ai satului Ustia.
O bogată paletă muzicală în culori, emoții mult așteptate au adus în scenă copilașii de la Instituția de Educație Timpurie Grădinița Ustia, elevi ai Gimnaziului Ustia, elevii de la Școala de Arte Glodeni, colectivele artistice „Învârtita Dorului”, satul Fundurii Vechi, „Cimbrișor” și „Rapsozii Hîjdienilor”, satul Hîjdieni. Invitați de onoare cu un recital muzical au fost formația „Nobil Band” și Interpretul Igor Rusu.
Tradiția acestor evenimente va continua pentru a promova valorile cultural-artistice și tinerele talente care duc faima raionului Glodeni, oriunde s-ar afla.
“Ne exprimăm sincera gratitudine pentru cei care au evoluat în scenă, conducătorilor colectivelor artistice, administrațiilor publice locale, echipei domeniului cultură, pentru muncă asiduă, entuziasm și dedicare,” spune CR Glodeni.