Conform dispoziției primarului municipiului Bălți nr. 99 din 14.04.2022, în legătură cu starea avariată a sistemului de canalizare menajer-fecaloidă și în scopul asigurării siguanței traficului rutier, SRL „Glorin Inginering” va efectua lucrări de înlăturare a stării de avariere a sistemului de canalizare menajer-fecaloidă pe str. Kievului (în apropierea str. Pirogov), în perioada 14 – 18 aprilie 2022.
Astfel, potrivit autorităților, ÎM ,,Direcția reparații și construcții drumuri Bălți” va instala indicatoare rutiere, panouri informative și bariere, pentru siguranța circulației în sectorul de îngustare a drumului, pe care se vor efectua lucrări de reparație, va asigura controlul traficului la îngustarea drumului, pentru fluența la locul lucrărilor de reparații.
Inspectoratul de poliție Bălți și Direcția Patrulare „Nord” al INSP vor asigura circulația vehiculelor, în conformitate cu cerințele regulilor de circulație, pe perioada înlăturării stării de avariere a sistemului de canalizare menajer-fecaloidă pe str. Kievului (în apropierea str. Pirogov).