Recolta de struguri din Republica Moldova în anul curent va fi cu 15% mai mare decât anul trecut și va constitui circa 6-9 tone de struguri la hectar. Detalii despre starea plantațiilor viticole și estimările producției globale de struguri în anul curent au fost discutate în cadrul Consiliului pe filiera de produse „Struguri, vin, produse pe bază de vin și produse procesate”, desfășurat la începutul săptămânii curente. Conform prognozelor specialiștilor, recoltarea strugurilor pentru vin va începe la mijlocul decadei a doua a lunii septembrie.
În cadrul ședinței s-a comunicat faptul că oferta de struguri pentru procesare, conform datelor oferite de direcțiile raionale agricole, în anul 2021 se estimează la peste 200 mii tone (în anul 2020 au fost procesate 160 mii tone). Specialiștii au menționat că recolta globală de struguri în anul curent va fi mai mare comparativ cu anul trecut, totuși roada se estimează a fi cu peste 20% mai joasă față de media pe ultimii cinci ani, din cauza secetei severe din anul 2020, a înghețurilor târzii din primăvara anului 2021, precum și din cauza ploilor abundente.
Totodată, în cadrul ședinței au fost discutate principalele provocări din sector. Astfel, producătorii au precizat că în anul 2021, cheltuielile de îngrijire a plantațiilor viticole s-au majorat, urmare a efectuării unor lucrări suplimentare de tratare chimică a viței de vie împotriva bolilor/dăunătorilor, a efectuării lucrărilor în verde, precum și urmare a creșterii prețurilor la inputuri (combustibil, pesticide, fertilizanți etc.). Din acest considerent, prețurile de achiziție a strugurilor urmează a fi, cel puțin, la nivelul prețurilor de cost a acestora, iar pentru a stimula obținerea unei materii prime calitative, prețurile de achiziție vor fi diferențiate în funcție de soi și calitatea strugurilor.
O altă problemă menționată de membrii Consiliului este faptul că în ultima perioada, comercianții de inputuri agricole (tractoare, combustibil, pesticide, fertilizanți etc.) au majorat neargumentat costul la produse, fapt ce generează un cost non-competitiv al prețului la struguri și la produsele vitivinicole moldovenești.
La capitolul export de produse vitivinicole, urmare a informațiilor prezentate, membrii Consiliului au menționat că în 12 luni ale anului 2020 – în volum au constituit 13,7 mln. dal și în valoare 2 720,7 mln. MDL. Raportat la anul 2019, urmare a consecințelor pandemiei COVID-19, exportul de vin în expresie naturală a fost diminuat cu peste 10,0%, iar în valoare cu peste 7,0%. Totodată, raportul vin îmbuteliat la cel în vrac a crescut cu peste 6% în volum și peste 8% în valoare iar a produselor pe bază de vin cu peste 7% în volum și cca 6% în valoare; în 5 luni ale anului 2021 – în volum au constituit peste 5,5 mil dal (în aceeași perioadă a anului 2019-5,7 mil dal) și în valoare peste 1 284 mln. Lei (în anul 2019 – 1130 mln. Lei).
Notă: Exportul de produse vitivinicole se realizează în 63 țări ale lumii. Top 10 țări importatoare de produse vitivinicole din Republica Moldova sunt: România, Federația Rusă, Polonia, Belarus, China, Georgia, Cehia, Ucraina, Germania, Kazahstan.
Dina Roșca