
O patrulă autonomă înseamnă timp de reacție mai scurt și siguranță sporită la frontieră, mai multă securitate pentru cetățenii din zona de frontieră și pentru toți cei care călătoresc.
La finele săptămânii precedente, 50 de polițiști de frontieră din cadrul Direcției regionale Sud au participat la o instruire complexă, ce a cuprins sesiuni teoretice și aplicații practice în teren, privind implementarea conceptului de patrulă autonomă.
Scopul instruirii este creșterea eficienței, independenței și rapidității polițiștilor de frontieră în misiunile desfășurate.
Ce au învățat polițiștii de frontieră:
- Aplicarea principiilor de autonomie funcțională și decizională în menținerea regimului frontierei de stat și al regimului zonei de frontieră;
- Utilizarea Sistemului Informațional „e-Permis” și a altor baze de date;
- Acțiunile organului de constatare în procesul de documentare a infracțiunilor;
- Integrarea noilor tehnologii în misiunile zilnice
Activitatea a inclus demonstrații practice, precum prezentarea unui mijloc de transport 4×4 dotat cu tehnică de calcul și acces la sistemele informaționale utilizate în controlul frontierei, demonstrații privind utilizarea mijloacelor tehnice moderne în teren, precum și prezentarea efectuată de ofițerii FRONTEX a unei autospeciale dotate cu cameră termală.
Această instruire face parte din efortul constant al Poliției de Frontieră de a adapta metodele de lucru la noile cerințe operaționale și tehnologice, în vederea creșterii eficienței misiunilor desfășurate la frontieră și asigurarea unui nivel sporit de securitate pentru cetățeni.