Potrivit IGSU, de Crăciun pe stil nou, peste 450 de salvatori și pompieri, având în dotare 140 de unități de tehnică specializată, au fost la datorie pentru siguranța cetățenilor. În ultimele 24 de ore, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit în 21 de situații de risc, dintre care 2 incendii, înregistrate în raionul Briceni.
Primul caz a avut loc în satul Slobozia – Șirăuți. Aici, pompierii IGSU au intervenit pentru a stinge focul, care a distrus o cameră dintr-o casă de locuit. Datorită intervenției eficiente a angajaților IGSU, alte 2 camere au fost salvate. De asemenea, pompierii au fost solicitați pentru a lichida arderea care a afectat parțial mai multe bunuri materiale depozitate într-o încăpere a unui magazin cu piese auto din orașul Briceni, pe strada Independenței 4. În ambele cazuri, victime nu au fost raportate.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență aduce mulțumiri cetățenilor pentru respectarea regulilor de siguranță și măsurilor antiincendiare. Potrivit IGSU, datorită acestui comportament responsabil, nu au fost raportate incendii majore și victime. Această recunoaștere vine ca urmare a eforturilor comune între IGSU și populație pentru gestionarea situațiilor de urgență, ceea ce contribuie la menținerea unui nivel ridicat de siguranță publică.
În perioada sărbătorilor de iarnă, IGSU reamintește populației importanța respectării regulilor antiincendiare și a celor de securitate, cu scopul de a preveni incendiile și diverse situații de risc. Utilizarea corectă a surselor de încălzire este o prioritate pentru siguranța locuinței și a vieții.
Potrivit specialiștilor, cetățenii trebuie să se asigure că sursele de încălzire din case și apartamente sunt folosite corect pentru a evita nu doar incendiile, dar și pericolul intoxicării cu monoxid de carbon. Salvatorii îi îndeamnă pe oameni să nu suprasolicite sobele și să evite aprinderea focului în acestea cu lichide ușor inflamabile, cum ar fi benzină, gaz lampant sau alte substanțe periculoase. De asemenea, este esențial ca încăperile unde sunt utilizate sobele sau instalațiile alimentate cu gaze să fie permanent aerisite. Suprasolicitarea sau utilizarea aparatelor electrice defecte reprezintă un alt pericol, iar cetățenii sunt rugați să fie prudenți la utilizarea acestora pentru a preveni producerea incendiilor în locuințe.
Bradul de Crăciun este o frumusețe, dar și un potențial pericol. Bradul de Crăciun, simbol al sărbătorilor, poate deveni o sursă de incendiu dacă nu este montat și decorat corect. Specialiștii recomandă ca bradul să fie montat pe un suport stabil și să nu atingă caloriferele, tavanul, pereții sau instalațiile electrice. Pompierii avertizează că aprinderea lumânărilor pe pomul de Crăciun și utilizarea decorațiunilor electrice defecte sunt interzise. Este important ca luminițele și ghirlandele să fie deconectate pe timp de noapte, pentru a minimiza orice risc.
Produsele pirotehnice reprezintă un pericol inutil. Salvatorii fac apel la responsabilitate și îndeamnă populația să evite utilizarea și lansarea produselor pirotehnice, care pot provoca incendii, arsuri, traumatisme și accidente grave. În plus, focurile de artificii sunt o sursă de poluare a mediului și de disconfort pentru persoanele internate în spitale sau pentru animalele aflate în apropiere. Zgomotul produs de acestea poate crea reacții, iar lumina intensă poate afecta sănătatea celor vulnerabili.
Siguranța copiilor este o prioritate pentru fiecare părinte. În perioada vacanțelor de iarnă, părinții sunt rugați să-și monitorizeze copiii și să nu le permită să se joace cu focul deschis sau să utilizeze produsele pirotehnice. Protejarea și siguranța celor mici este responsabilitatea fiecărui adult.
În caz de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.