„Cu siguranţă, una dintre cele mai mari provocări ale noii guvernări va fi relansarea economiei naţionale, care a avut de suferit mult ca urmare a pandemiei de COVID-19. Mai ales că pandemia încă nu a trecut, iar unii anticipează un nou val în lunile următoare, ceea ce ar putea avea iarăşi consecinţe nefaste. De aceea, cred că se impune o strategie aparte de relansare economică, iar în rândurile de mai jos voi expune câteva gânduri la temă”. Despre aceasta declară omul de afaceri Igor Roșca, director al companiei „Rogob”, pe blogul său, informează PROVINCIAL.
Părerea sa este că o astfel de strategie trebuie, întâi de toate, să stabilească un diagnostic clar al situaţiei economice pe care o avem la moment. Fără un astfel de diagnostic, eforturile ce vor fi depuse pentru depăşirea crizei economice vor eşua.
„În al doilea rând, strategia trebuie să conţină atât o abordare complexă, cât şi abordări sectoriale, căci numai astfel vom avea un tablou clar al situaţiei existente în fiecare domeniu economic de importanţă vitală.
În al treilea rând, strategia trebuie să scoată în prim plan priorităţile reale pe care le are economia naţională la această etapă, domeniile ce trebuie să beneficieze de un tratament aparte, atât dat fiind importanţa lor, cât şi rolul pe care-l pot juca în deblocarea altor procese economice cu impact direct asupra domeniilor conexe.
În al patrulea rând, strategia trebuie să ia în calcul şi posibilităţile de intervenţie ale statului (prin intermediul instrumentelor bugetare şi a unor programe cu finanţare extrabugetară), dar şi oportunităţile ce există în plan extern (mijloace ce pot fi atrase de peste hotare, în condiţii acceptabile, pentru relansarea businessului).
În al cincilea rând, o astfel de strategie trebuie să includă şi mecanismele puse în aplicare de alte state pentru depăşirea consecinţelor economice ale pandemiei, mecanisme ce şi-au dovedit deja eficienţa. Nu trebuie să ne jenăm să preluăm ce e bun, pentru că în situaţia în care suntem orice mijloc e acceptabil, dacă contribuie la atingerea obiectivului final”, a enumerat businessmanul.
În al şaselea rând – a adăugat el – această posibilă strategie trebuie să asigure şi continuitatea proceselor, acţiunilor întreprinse până în prezent în vederea depăşirii crizei economice ce a survenit ca urmare a pandemiei. Deşi timide, unele eforturi în acest sens au fost făcute. Iar neglijarea rezultatelor lor, ar însemna un pas înapoi în procesul deloc uşor de relansare economică.
În al şaptelea rând, potrivit lui Roșca, la elaborarea unei astfel de strategii se impune atragerea reprezentanţilor mediului de afaceri. Or, nimeni mai bine decât oamenii de afaceri nu cunosc situaţia reală şi ce ar trebui de întreprins pentru depăşirea acesteia. Mai mult decât atât, oamenii de afaceri ar trebui să fie implicaţi direct în implementarea strategiei menţionate. Numai în acest caz vom putea vorbi de reuşita acestui document strategic de care statul are neapărată nevoie.
„Desigur, ar mai fi multe de spus, dar cred că şi gândurile expuse mai sus sunt suficiente pentru a înţelege cât de importantă este elaborarea, adoptarea şi implementarea unei strategii de relansare economică”, a conchis Roșca.
Cristina Gurez