Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) va depune astăzi, la Comisia Electorală Centrală, cererea de înregistrare în calitate de participant la referendumul republican constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, cu opțiunea „DA”.
Igor Grosu, liderul PAS, în cadrul unui briefing de presă, a spus că PAS crede cu tărie că locul Moldovei e în marea familie europeană.
„Ieri, în cadrul Consiliului Național Politic al PAS, am votat unanim pentru participare la referendumul republican constituțional”, a mai anunțat politicianul.
Potrivit liderului PAS, Moldova e mai aproape ca niciodată de Uniunea Europeană. „Am încredere în oamenii din această țară și sunt sigur că vor alege pacea și libertatea. E timpul ca și în Constituție să fie clar scris că locul Republicii Moldova e în marea familie europeană”, a adăugat șeful Legislativului.
Igor Grosu a mai spus că reprezentanții PAS își asumă angajamentul de a merge din casă în casă și de a vorbi cetățenilor despre avantajele integrării europene.
„Vin cu un îndemn către toate partidele, asociațiile din diasporă – să se implice în promovarea referendumului… Această decizie e mai importantă decât polemicile dintre partide, or, rezultatul referendumului e pentru viitorul Moldovei, pentru o Moldovă europeană”, a punctat președintele partidului de guvernare.