
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a efectuat o vizită de lucru în raionul Florești. Șeful legislativului a discutat cu reprezentanți ai autorităților publice locale, cu directori de instituții ale statului, cu antreprenori și a vizitat proiecte de îmbunătățire a infrastructurii implementate în regiune.
Doar prin intermediul Programului „Satul European 2”, în 25 de localități din raionul Florești au fost implementate 25 de proiecte, cu o valoare de peste 50 de milioane de lei. De asemenea, sunt pe ultima sută de metri conectarea la apă potabilă a locuitorilor din satele Cernița, Coșernița, Temeleuți și Văscăuți. La fel, au fost renovate școli și grădinițe în localitățile Izvoare, Trifănești, Rădulenii Vechi, Vărvăreuca, Cașunca, Mărculești, Lunga, Cuhureștii de Sus, Vertiujeni, Cunicea, Domulgeni și Japca. Totodată, la Băhrinești, Cuhureștii de Jos, or. Mărculești, și, acum, la Coșernița sunt construite rețele de iluminat public. Mai mult decât atât, au fost amenajate parcurile din localitățile Ghindești și Ștefănești și a fost construită o sală multifuncțională la Cuhureștii de Jos, dar și un teren de minifotbal la Roșietici. În cadrul programului guvernamental „Europa Aproape” au depus dosarele peste 20 de primării pentru renovarea drumurilor locale și, în zilele următoare, vor fi anunțați câștigătorii.
„Grija față de satele și orașele Republicii Moldova ne motivează să direcționăm resurse publice către proiecte concrete, cu impact direct asupra calității vieții cetățenilor. În ultimii patru ani, în raionul Florești, am susținut proiecte care înseamnă drumuri renovate, școli și grădinițe modernizate, străzi iluminate, acces la apă și canalizare, dar și sprijin pentru inițiativele comunitare”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu, în discuția cu primarii și cu directorii de instituții.
Șeful legislativului a mers și în satul Ciutulești. Acolo, în scurt timp, vor începe lucrările de renovare a unui drum care face legătură cu centrul raional. Tronsonul are o lungime de 3,4 kilometri și nu a fost reparat niciodată. În context, Igor Grosu a accentuat că, în acest an, vor fi modernizate peste 600 de kilometri de drumuri locale și regionale.
„Știm cu toții cât de important e să mergi pe un drum bun – la muncă, la școală sau la medic. De aceea investițiile în infrastructură continuă. Satul Ciutulești are apeduct, iluminat stradal, drumuri renovate, iar, prin programul «Satul European 2», se construiește turnul de apă”, a menționat Președintele Parlamentului.
Agenda vizitei de lucru a inclus și localitatea Cașunca. Acolo, cu sprijinul Guvernului, sunt în proces de renovare două grupe ale grădiniței „Mugurel”. La fel, a fost deschisă și prima farmacie din raion în cadrul programului „Farmacie în localitatea ta”. „Noi vom continua să fim aproape, să ascultăm și să investim acolo unde este cea mai mare nevoie. Împreună, construim un viitor european acasă”, a adăugat șeful legislativului.
Președintele Parlamentului a vizitat și afacerea familiei Ciuprină, care, de peste opt ani, administrează o pensiune în satul Lunga. Acolo muncesc opt angajați, doi dintre care s-au reîntors din diaspora. Antreprenorii au beneficiat și de suportul statului pentru a-și dezvolta afacerea. Acum doi ani, cu sprijinul programului ODA au reușit să instaleze panouri solare, iar, în 2024, au economisit peste 400 mii de lei la plata facturilor, astfel și-au redus complet cheltuielile la electricitate. De asemenea, antreprenorii au aplicat și la alte programe guvernamentale precum cele de la AIPA, dar și Programul guvernamental de stimulare a investițiilor „373” pentru a oferi turiștilor cele mai frumoase experiențe. În viitor, aceștia își propun să facă noi investiții, precum o fermă de iepuri.
„De la cele șase căsuțe A-frame din lemn natural, până la sauna cu miros de stejar și ciubărul cu plante din împrejurimi, totul la «La Iepurași» vorbește despre grijă: grija pentru natură, pentru confortul oaspeților, pentru comunitate. Vom continua să sprijinim astfel de inițiative atât pentru dezvoltarea turismului din regiunea de nord a țării, cât și a unor afaceri durabile în zonele rurale”, a remarcat Președintele Parlamentului.