
Președintele PSRM, Igor Dodon, s-a întâlnit cu conducătorii organizațiilor teritoriale PSRM din Dondușeni, Ocnița, Edineț și Rîșcani.
Tema principală a discuțiilor a fost reforma administrației publice locale promovată de PAS. În raioane există temeri că modificările propuse ar putea duce la dispariția unor sate, la slăbirea autonomiei locale și la intensificarea exodului populației din țară. Cetățenii consideră inadmisibilă adoptarea unor asemenea decizii fără o dezbatere publică amplă și fără a ține cont de opinia locuitorilor din regiuni.
Participanții la întâlniri au discutat, de asemenea, situația curentă din aceste raioane, au stabilit prioritățile și au convenit asupra unor acțiuni comune pentru perioada următoare.
Totodată, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu conducerea organizației teritoriale a PSRM din Bălți și consilierii municipali socialiști.
La întâlnire participanții au discutat o serie de subiecte actuale, inclusiv situația curentă din municipiu și activitatea consiliului local. De asemenea, a fost stabilit un plan de acțiuni pentru perioada imediat următoare.






















