
Astăzi, în Republica Moldova, 102 localități sărbătoresc Hramul. Una dintre acestea este satul de baștină al liderului socialiștilor, Igor Dodon – Sadova, raionul Călărași. Politicianul a venit, în dimineața zilei, cu un mesaj în care a precizat că „creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae, sărbătoare cunoscută în popor și sub denumirea de Sfântul Nicolae de Vară”.
Potrivit spuselor sale, Sfântul Ierarh Nicolae a trăit la sfârșitul secolului III și începutul secolului al IV-lea și este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Bisericii Ortodoxe, fiind considerat un model al bunătății și al generozității. Provenind dintr-o familie creștină înstărită, după moartea părinților săi, și-a împărțit întreaga avere celor nevoiași și a ales calea monahismului. Mai târziu, devenind mitropolit, Sfântul Nicolae s-a dedicat cu trup și suflet sprijinirii celor aflați în suferință, oferindu-le ajutor material, sfaturi și rugăciuni.Moaștele sale au fost aduse din Mira Lichiei la Bari, în Italia, la data de 22 mai 1087, pentru a nu cădea în mâinile păgânilor.