Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) pledează pentru păstrarea statalității și se va baza în activitatea sa doar pe interesele naționale ale Moldovei.
Potrivit liderului partidului, Igor Dodon, socialiștii au câteva principii de bază pe care le susțin consecvent de-a lungul întregii existențe a PSRM și pe care le vor respecta și în continuare.
„1. Statalitate și identitate moldovenească. Considerăm că limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, așa cum crede și majoritatea cetățenilor, conform ultimului recensământ. Susținem studierea în școli a istoriei Moldovei.
2. Valori tradiționale. Familia este uniunea dintre un bărbat și o femeie. Cerem interzicerea prin lege și introducerea răspunderii penale pentru propaganda LGBT sub orice formă.
3. Neutralitate. Construirea unei baze militare la Băcioi și achiziția de armament nu corespund intereselor noastre naționale. Acest lucru trebuie stopat imediat”, a subliniat Igor Dodon.