Interviu cu Igor Corman, administrator SE Bordnetze SRL
Î: Dle Corman, fabrica de cablaje auto din Orhei, pe care o conduceţi, împlineşte în această lună trei ani de activitate. Cum au fost aceşti ani?
I.C.: Au fost o provocare continuă şi pentru mine, dar şi pentru întreaga noastră echipă. Or, noi avem stabiliţi anumiţi indicatori (economici, de performanţă, sociali etc.) şi realizarea acestora a necesitat mult efort, mobilizare, evaluarea şi antrenarea potenţialului de care dispunem. Dar, astăzi pot să remarc cu satisfacţie că, în mare parte, am îndeplinit toate obiectivele stabilite, iar aceasta înseamnă că fiecare efort depus în ultimii trei ani a dat randament maxim, a fost valorificat din plin.
Î: Aţi putea deschide parantezele?
I.C.: Cu trei ani în urmă am înregistrat SE Bordnetze SRL şi am pornit această afacere de la zero. Astăzi activăm într-o fabrică modernă, cu o suprafaţă de 28.000 metri patraţi, utilată cu toate echipamentele şi sistemele necesare pentru acest fel de producţie, şi cu specialişti pregatiţi să le gestioneze.
Un indicator important pentru noi este cel ce ţine de numărul de angajaţi. Dacă cu un an în urmă am trecut în fabrica nouă cu 450 de angajaţi, acum numărul lor a depăşit cifra de 2300. Însă, vreau să menţionez că pentru noi aceasta nu e o simplă cifră, or e vorba de peste 2 mii de oameni care au obţinut un loc de muncă bine plătit şi în condiţii comparabile cu cele din Occident, iar aceasta înseamnă că nu au trebuit să ia calea pribegiei, că sunt alături de familiile lor, îşi pot educa copiii, contribuie la dezvoltarea comunităţilor din care fac parte etc.
Un alt indicator important îl reprezintă impozitele şi taxele achitate până în prezent de compania noastră. Suma totală a acestor impozite şi taxe deja a depăşit cifra de 82 mln de lei. E un motiv de mândrie pentru noi, or înţelegem că pe această cale contribuim la dezvoltarea ţării.
Încă un indicator, pe care nu-l pot trece cu vederea, este cel ce ţine de calitate. Astăzi, produsele fabricate de SEBN MD pot fi găsite în toate colţurile lumii, fiind instalate pe autoturisme cunoscute şi apreciate pe tot globul pământesc. E vorba de produse de înaltă calitate şi pentru mine personal e o mare mândrie că ele sunt fabricate anume în Republica Moldova.
Desigur, putem vorbi şi despre alţi indicatori, dar aceştia trei sunt cei mai importanţi.
Î: Nu v-aţi referit deloc la acţiunile sociale, cu caracter umanitar pe care le aveţi periodic. Or, ştim că nu sunt puţine…
I.C.: Compania noastră este un promotor activ al conceptului de responsabilitate şi solidaritate socială. Ne străduim să fim receptivi la solicitările ce vin în adresa noastră, iar deseori singuri venim cu iniţiative în acest sens şi ajutăm acolo unde ne permit posibilităţile: fie că e vorba de grădiniţe, fie de şcoli sportive, fie de oferirea unor oportunităţi tinerilor, ori alte domenii. Nu cred că e cazul să mă refer aici la acţiunile concrete în care am fost implicaţi, pentru că, până la urmă, nu aceasta e important, ci faptul că am reuşit să fim utili, am contribuit la soluţionarea anumitor probleme, şi am oferit anumite oportunităţi. E ceva firesc pentru orice companie, pentru orice om care înţelege că o societate are şanse de viitor numai dacă dă dovadă de solidaritate şi de implicare.
Î: Totuşi, care credeţi că e cea mai mare realizare a SEBN MD în aceşti trei ani?
I.C.: Cu siguranţă, faptul că am reuşit să devenim o familie mare şi unită. Angajaţii noştri nu percep fabrica doar ca pe un loc de muncă, ci anume ca pe o familie şi personal i-am auzit nu o dată spunând acest lucru. Cred că acesta e un element important, pentru că unul e randamentul unui colectiv în care pe oameni îi interesează doar salariul, şi cu totul alta – când se simt parte a unei echipe puternice şi unite. În acest al doilea caz se lucrează cu mai multă tragere de inimă, aş zice chiar din plăcere şi, în rezultat, eficienţa e mult mai mare. Mă mândresc că, împreună cu colegii, am reuşit să creăm anume această atmosferă la fabrică şi vom face tot posibilul ca şi în continuare să rămânem o familie mare şi unită.
Dacă e să mă refer la alte realizări, aş menţiona nivelul înalt de profesionalism la care au ajuns angajaţii fabricii într-un termen relativ scurt, nivelul înalt de calitate, pe care reuşim să-l asigurăm fabricând utilaje de maximă importanţă pentru industria automotivă, nivelul apreciabil de responsabilitate socială la care am ajuns.
Î: Se zice că SEBN MD este o întreprindere model la capitolul grijă faţă de angajaţi…
I.C.: Pentru noi, într-adevăr, contează mult condiţiile pe care le asigurăm angajaţilor. De aceea, fiecare angajat e asigurat cu transport gratuit spre locul de muncă şi de la locul de muncă, cu prânz din contul fabricii, cu asistenţă medicală corespunzătoare, cu condiţii de petrecere plăcută şi utilă a timpului liber (sport, activităţi de recreere, de consolidare a echipei etc.). Cu cât mai puţine griji au angajaţii, cu atât se dedau mai mult lucrului lor şi cu atât rezultatele sunt mai bune.
Î: Ceva mai devreme, aţi pomenit de profesionalism. Cum este asigurat acesta?
I.C.: Principalul criteriu de care se conduce SEBN MD la angajare este dorinţa noilor veniţi de a munci. La cele mai multe poziţii nu este obligatoriu să fie specialişti în domeniu – la noi devii profesionist dacă vrei să înveţi şi să munceşti conştiincios. Toţi cei care se angajează la fabrică, trec un stagiu de pregătire profesională. Pe parcursul perioadei de instruire și integrare, acestora li se achită și salariu. Ulterior, pentru dezvoltarea competențelor, aceștia beneficiază de instruiri peste hotarele ţării.
Cu gandul la viitor, în contextul dezvoltarii sistemului dual de instruire, cooperam cu Universitatea Tehnică din Moldova, Colegiul de Inginerie de la Straşeni şi Şcoala Profesională de la Orhei.
Î: Apropo, de salariu. Pe cât de motivant este acesta?
I.C.: Salariile la noi sunt motivante, în dependenţă de performanţe, şi în creştere permanentă. Avem prevăzute majorări de salarii cu circa 10% anual. În plus, salariile cresc şi odată cu avansarea angajatului în funcţie. Iar la noi toţi acei care muncesc şi au rezultate bune, numaidecât avansează în funcţii.
Î: Din câte cunoaştem, investiţia efectuată de SEBN MD se ridică la peste 35 mil. euro. Putem spune că aceasta e cea mai importantă investiţie făcută în ultimii ani în RM?
I.C.: Cu astfel de aprecieri ar trebui să vină factorii de decizie guvernamentali, vizaţi de aspectul respectiv, sau analiştii, experţii economici. Noi ne vedem activitatea, misiunea, în general, într-un context mult mai larg decât cel caracteristic unei afaceri obişnuite. Şi aici aş vrea să menţionez că proiectul nostru este important atât din punct de vedere economic, cât și social. Mă refer la tot ceea ce câștigă țara, regiunea în care noi activăm – este vorba despre toate transferurile care se fac la bugetul țării. Din punct de vedere social, aş menţiona că noi sprijinim comunitatea în care activăm, inclusiv am în vedere condițiile pe care le asigurăm angajaților noștri. Pot să muncească în condiții occidentale, într-o fabrică modernă și au și salarii competitive.
Î: Ce planuri de viitor aveţi?
I.C.: Eu mă bucur că vom avea posibilitatea și în viitor să creăm locuri de muncă, fiindcă proiectul este în dezvoltare. Astfel, doar în fabrica de la Orhei încă circa 800 de angajați, plus la cei care deja muncesc aici, vor putea să profite de condițiile la care m-am referit mai devreme. Avem şi alte planuri care ţin de viitorul apropiat. Vom continua să extindem procesul de producere, să investim în profesionalismul angajaţilor şi în calitate. Vom promova activ conceptul de solidaritate socială şi vom spori aportul nostru la dezvoltarea ţării, prin impozitele şi taxele achitate.
Sursa: Săptămâna