Începând cu 1 iulie și până în prezent, au fost depuse 13650 de cereri pentru reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă, de către beneficiarii de pensii stabilite după 1 ianuarie 1999, care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 10 ani, informează PROVINCIAL.
Astfel, urmare a reexaminării pensiilor, pensia medie pentru acești beneficiari s-a majorat în mediu de la 2353,33 lei până la 5011,10 lei. Menționăm că, reexaminarea pensiei se efectuează în baza venitului mediu lunar asigurat din toată perioada de activitate, valorizat la momentul reexaminării pensiei.
Reamintim că:
– de la 1 ianuarie 2021 vor fi reexaminate pensiile pentru limită de vârstă pentru aproximativ 18.119 beneficiari, care și-au stabilit dreptul la pensie după 1 ianuarie 1999 și au realizat un stagiu de cotizare după stabilirea acestui drept de la 7 la 10 ani;
– de la 1 ianuarie 2022, se vor reexamina pensiile pentru limită de vârstă pentru 19.314 beneficiari care au realizat un stagiu de cotizare de la 5 la 7 ani;
– de la 1 ianuarie 2023, vor fi reexaminate pensiile pentru limită de vârstă pentru 42.597 de beneficiari care au realizat un stagiu de cotizare de la 2 la 5 ani.
Totodată, în scopul sporirii capacității instituționale a organelor de asigurări sociale în recepționarea și acordarea dreptului la pensie, precum și reducerea fluxului de beneficiari la ghișeele instituției a fost elaborat și aprobat proiectul de lege, potrivit căruia cererea de reexaminare a pensiei pentru limită de vârstă va putea fi depusă și în mod electronic, începând cu 1 ianuarie 2021, prin intermediul portalului guvernamental unic al serviciilor publice www.servicii.gov.md, portalului guvernamental al cetățeanului sau paginii web a Casei Naționale de Asigurări Sociale www.cnas.md.
Dina Roșca