Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că, până la ora 18.00 au votat peste 1, 4 mil de alegători, ceea ce reprezintă o rată de participare de peste 48 la sută, informează PROVINCIAL.
În cadrul secțiilor deschise în străinătate au votat, până la această oră, peste 202 mii de cetățeni cu drept de vot.
Cele 16 secții de votare din Statele Unite ale Americii și Canada au fost deschise fără impedimente. Și-a încheiat activitatea secția de votare din orașul Baku, Republica Azerbaidjan, la ora locală 18:00, unde au votat 53 de alegători, ulterior și secția de votare din orașul Surgut, Federația Rusă.
În legătură cu informația despre alertă cu bombă în incinta secției nr. 1/349 Frankfurt, poliția germană, după examinarea interiorului și perimetrului biroului electoral, nu a identificat nimic suspect. Procesul de votare a fost reluat la ora 17:15.
La moment, este înregistrată aglomerație la unele secții de votare din străinătate în Belgia, Franța, Germania, Irlanda, Italia, România, Federația Rusă, Portugalia, Spania, Regatul Țărilor de Jos, Turcia, Marea Britanie și Israel.
Cel mai activ s-a votat în secțiile de votare deschise în:
Montreuil, Republica Franceză – peste 4600 alegători;
Frankfurt, Germania – circa 4500 alegători;
Londra, Marea Britanie – peste 4300 de alegători;
Londra, Marea Britanie – 4000 de alegători;
Berlin, Germania – 4100 alegători;
Parma, Italia – circa 4000 alegători.
Prin prisma celor expuse și în comunicatele anterioare, îndemnăm cetățenii Republicii Moldova să meargă să-și exercite dreptul de vot la cea mai apropiată secție de votare, unde este disponibil un număr mai mare de buletine de vot. Pentru facilitarea acestui proces puteți utiliza și aplicația https://diaspora.voteaza.md/.
Cât privește secțiile de votare deschise pentru alegătorii din stânga Nistrului, s-a înregistrat, până la această oră, o prezență de circa 14 mii de persoane.
Cea mai mare prezență a fost înregistrată în secțiile de votare:
Nr. 37/3 Anenii Noi – 1200;
Nr. 37/28 Doroțcaia, Dubăsari – 1500;
Nr. 37/36 or. Rezina, rezina – 1650;
Nr. 37/39 or. Rezina, Rezina – 1380.
„De 5 ore infrastructura CEC, precum și infrastructura Guvernamentală este supusă mai multor atacuri cibernetice, ce manifestă un caracter adaptiv și rezistent la acțiunile întreprinse. Cu toate acestea, tentativele sunt identificate și blocate”, mai anunță CEC.
Totodată, Comisia amintește alegătorilor că, aceștia pot să-și exercite dreptul la vot până la ora 21.00. Biroul electoral poate decide asupra prelungirii, cu cel mult 2 ore, a termenului votării pentru a le permite alegătorilor care stau în rând la secţia de votare respectivă să-şi realizeze drepturile.
Cristina Pendea